Castelul din Carpati by Jules Verne

Castelul din Carpati by Jules Verne

Author:Jules Verne
Language: eng
Format: mobi, epub
Publisher: Harq al-Ada
Published: 2011-02-13T23:00:00+00:00


Capitolul IX

Familia Telec, una dintre cele mai vechi şi mai ilustre din România, se numără printre cele şi mai însemnate familii, încă dinainte ca ţara să-şi fi cucerit, către sfârşitul secolului al XVI-lea, independenţa. Amestecată în toate incidentele politice care alcătuiesc istoria acestor provincii, numele acestei familii s-a înscris cu glorie în paginile ei.

În clipa de faţă, mai puţin ocrotit de soartă decât faimosul fag al castelului din Carpaţi, căruia îi mai rămăseseră încă trei ramuri, neamul Telec se văzuse restrâns la una singură, ramura Telec din Craiova, al cărei ultim vlăstar era tânărul care tocmai poposise în satul Werst

În copilărie, Francisc nu părăsise niciodată castelul strămoşesc în care-şi aveau reşedinţa părinţii lui. Urmaşii acestei familii se bucurau de o mare consideraţie risipindu-şi cu dărnicie averea. Ducând viaţa îmbelşugată şi fără griji a nobilimii de la ţară, deabia dacă se îndurau să-şi părăsească moşia de lângă Craiova o dată pe an, atunci când treburile îi chemau în târgul cu acest nume, deşi se afla la o distanţă de doar câteva mile.

Genul acesta de existenţă influenţă, în mod inevitabil, educaţia unicului lor moştenitor, iar Francisc avea să sufere multă vreme, de pe urma felului în care fusese crescut şi a mediului în care îşi petrecuse copilăria şi tinereţea. Singurul lui dascăl fusese un preot italian în vârstă, care nu avu cum să-l înveţe mai mult decât ştia, şi nu ştia mare lucru. De aceea, copilul devenit adolescent, nu dobândise decât cunoştinţe absolut insuficiente, atât în ceea ce priveşte ştiinţele, cât şi arta şi literatura vremii. Să vâneze cu patimă, să gonească zi şi noapte prin codri şi pe plaiuri, să ia urma cerbilor şi a mistreţilor, să dea piept, cu cuţitul în mână, cu fiarele din munţi, acestea erau îndeletnicirile obişnuite ale tânărului care, brav şi neînfricat, săvârşi adevărate fapte de vitejie în aceste aspre înfruntări.

Contesa se stinse din viaţă când fiul ei avea abia cincisprezece ani şi nu împlinise douăzeci şi unu de ani când contele muri, într-un accident de vânătoare. Durerea tânărului Francisc fu fără margini. Aşa cum îşi plânsese mama, îşi plânse şi tatăl. Şi unul şi celălalt îi fuseseră răpiţi în scurtă vreme. Toată duioşia, toate elanurile de afecţiune închise în inima lui se concentraseră, până atunci, în această dragoste filială, care poate face faţă pornirilor copilăriei şi adolescenţei. Dar, atunci când se văzu lipsit de iubirea aceasta, întrucât nu avusese niciodată prieteni, iar preceptorul lui nu se mai afla pe lumea aceasta, se trezi dintr-o dată singur pe lume.

Tânărul rămase încă trei ani în castelul de lângă Craiova, de unde nu se îndura să-şi ia zborul. Trăia acolo fără să încerce să-şi creeze nici un fel de legături cu lumea din afară. De-abia dacă se duse de două-trei ori la Bucureşti, doar pentru că anumite treburi îl obligaseră să o facă. Erau, dealtfel, perioade scurte de absenţă, căci, nerăbdător, se grăbea să se întoarcă la moşia lui.

Viaţa aceasta nu putea să ţină totuşi o veşnicie şi, în cele din urmă, Francisc simţi nevoia să vadă ce se află dincolo de munţii de pe meleagurile natale, fiind ispitit să pornească spre alte zări.



Download



Copyright Disclaimer:
This site does not store any files on its server. We only index and link to content provided by other sites. Please contact the content providers to delete copyright contents if any and email us, we'll remove relevant links or contents immediately.
Popular ebooks
Eco-friendly approach of bio-indigo synthesis and developing purification methods towards isolation of indigo from indirubin and bacterial fragments by Ramalingam Manivannan & Kaliyan Prabakaran & Young-A Son(203575)
Personalized inhaled bacteriophage therapy for treatment of multidrug-resistant Pseudomonas aeruginosa in cystic fibrosis by unknow(172128)
CONSORT 2025 statement: updated guideline for reporting randomized trials by unknow(80533)
Critical evaluation of the ProfiLER-02 study design and outcomes by Vivek Subbiah & Razelle Kurzrock(80137)
Cardiac gene therapy makes a comeback by Oliver J. Müller & Susanne Hille & Anca Kliesow Remes(79902)
Whisky: Malt Whiskies of Scotland (Collins Little Books) by dominic roskrow(74427)
Unveiling the design rules for tunable emission in graphene quantum dots: A high-throughput TDDFT and machine learning perspective by Şener Özönder & Mustafa Coşkun Özdemir & Caner Ünlü(50883)
A yeast-based oral therapeutic delivers immune checkpoint inhibitors to reduce intestinal tumor burden by unknow(40254)
Covalent hitchhikers guide proteins to the nucleus by Alexander F. Russell & Madeline F. Currie & Champak Chatterjee(40212)
Meet the Authors: Christopher R. Mansfield and Emily R. Derbyshire by Christopher R. Mansfield & Emily R. Derbyshire(40087)
Alkaline-earth metals promote propane dehydrogenation with carbon dioxide through geometric effects: Altering the reaction pathway by unknow(32728)
Induced iron vacancies boosting FeOOH loaded on sustainable Fenton-like collagen fiber membrane for efficient removal of emerging contaminants by unknow(32503)
Efficient electric-field-assisted photochemical conversion of methane to n-propanol exclusively over penetrated TiO2Ti hollow fibers by Guanghui Feng(32450)
Bi2SiO5 nanosheets as piezo-photocatalyst for efficient degradation of 2,4-Dichlorophenol by Hangyu Shi & Yifu Li & Lishan Zhang & Guoguan Liu & Qian Zhang & Xuan Ru & Shan Zhong(32381)
A novel NDIPTA organic heterojunction photocatalyst with built-in electric field for efficient hydrogen production by Jiahui Yang & Baojun Ma & Yongfa Zhu(32358)
Enhanced conversion of methane to liquid-phase oxygenates via hollow ferrite nanotube@horseradish peroxidase based photoenzymatic catalysis by Jun Duan & Shiying Fan & Xinyong Li & Shaomin Liu(32329)
Ordered macroporous superstructure of defective carbon adorned with tiny cobalt sulfide for selective electrocatalytic hydrogenation of cinnamaldehyde by Xiao-Shi Yuan & Sheng-Hua Zhou & San-Mei Wang & Wenbo Wei & Xiaofang Li & Xin-Tao Wu & Qi-Long Zhu(32255)
What's Done in Darkness by Kayla Perrin(27139)
Topological analysis of non-conjugated ethylene oxide cored dendrimers decorated with tetraphenylethylene: Insights from degree-based descriptors using the polynomial approach by A Theertha Nair & D Antony Xavier & Annmaria Baby & S Akhila(26515)
Investigation of mechanical and self-healing properties of hydroxyl-terminated polybutadiene functionalized with 2-ureido-4-pyrimidinone by Mohsen Kazazi & Mehran Hayaty & Ali Mousaviazar(26452)